În acest articol:

Punerea în aplicare a programului de teatru tranfrontalier progresează bine

Punerea în aplicare a programulului intitulat „Incubator cultural transfrontalier româno-ungar pentru artele spectacolului” progresează bine.

2019. septembrie 30.
2133

Punerea în aplicare a programului de teatru tranfrontalier progresează bine

Punerea în aplicare a programulului intitulat „Incubator cultural transfrontalier româno-ungar pentru artele spectacolului” progresează bine. Proiectul realizat în cadrulapelului de proiecte al Uniunii Europene îmbogățește valorile culturale comune ale celor două țări.

Claritate, confort și soluții arhitecturale de ultima generație. Așa va arăta instituția culturală cunoscută de oamenii din Debrecen sub numele de Teatrul Latinovits, care se preconizează că va fi finalizată până în primăvara anului 2021.

Programul include dezvoltarea Teatrului Szigligeti din Oradea, dar include și ateliere și spectacole comune transfrontaliere.

Scopul principal al proiectului de aproape 7,5 milioane de euro, adică peste 2,4 miliarde de forinți este de a facilita libera circulație a artiștilor și a profesioniștilor culturali, contribuind astfel la menținerea moștenirii culturale comune a celor două țări.

Sursă: http://www.dehir.hu/kultura/jol-halad-a-hataron-atnyulo-szinhazi-program/2019/09/30/ 

Cookie configuration
Folosim cookie-uri pe site-ul web pentru a oferi cea mai bună experiență posibilă. Dacă utilizați site-ul nostru web, acceptați cookie-uri. <a href="%PRIVACY_LINK%">Apasă aici</a> pentru detalii!
Cookie configuration